Sari la conținut

Certificat energetic – ce este, cum se obtine, acte necesare

Ce este un certificat energetic?

Ce este un certificat energetic? Pe scurt, acest document atestă eficiența energetică a clădirii din care face parte locuința.

Se pare că multe persoane confundă certificatul energetic cu auditul energetic. Deși sunt realizate de către aceeași auditori energetici atestați de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, documentele nu sunt identice și servesc scopuri diferite.

Auditul energetic este menit să determine:

Cantitatea de energie ce este consumată prin încălzirea, iluminarea si producerea apei calde menajere
Soluțiile de reabilitare și, eventual, de modernizare termo-energetică și a instalațiilor.

Cum se obține un certificat energetic?

Documentul poate fi întocmit doar de către un auditor energetic autorizat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Pentru ca lucrurile să se desfășoare cu eficiență, poți apela și la firme specializate pe certificate energetice.

Caută serviciile unor auditori energetic atestați gradul I, căci sunt singurii autorizați să emită certificate pentru toate tipurile de clădiri – nu doar locuințe. De asemenea, este indicat să apelezi la o firmă care a mai avut clienți până acum, pentru a evita orice neplăceri.

Auditorii energetici atestați gradul I sunt singurii care au dreptul și expertiza necesară pentru:

  • Certificate energetice,
  • Audit energetic,
  • Termografii în construcții (termoviziune prin infraroșu).

Lista tuturor auditorilor atestați din România se poate consulta pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Certificatul îl poți obține doar în urma unei inspecții a locuinței și consultării unor documente.

Acte necesare pentru certificatul energetic

Nu te speria, nu va trebui să stai la cozi sau să scoți fel de fel de adeverințe de la ANAF.

Pentru a obține un astfel de document vei avea nevoie doar de:

Actul de proprietate al clădirii sau extrasul de carte funciara;
Fișa cadastrală sau releveul căadirii/apartamentului;
Date privind caracteristicile echipamentelor de încălzire, conductelor de încălzire și apă caldă menajeră, contorizarea energiei termice și date despre pereții exteriori.
Documentele de mai sus permit auditorului energetic să efectueze calculele necesare.

Un certificat energetic conține două date foarte importante: clasa energetică și nota energetică.

Clasa este notată sub forma de calificative – de la A (cea mai bună), la G (cea mai slabă). Nota energetică reprezintă o valoare între 1 și 100.

Te întrebi de ce ai nevoie de acest document?

La prima vedere, certificatul energetic pare un document fără de care tranzacția de vânzare sau închiriere poate fi efectuată.

Din păcate, trebuie să știi că documentul este necesar pentru înscrierea rolului fiscal al clădirii.

Fără acel detaliu, orice contract – de vânzare-cumpărare sau închiriere – este nul.

Pe de altă parte, este și o dovadă de bună credință, întru-cât informează cumpărătorul sau chiriașul referitor la cantitatea de energie consumata pe metrul patrat/an. Astfel, se pot calcula costurile de întreținere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *